miercuri, 30 iunie 2010

  • Anii de formare

Părinţii săi, Constantin şi Maria, erau buni gospodari şi creştini respectaţi în sat pentru cinstea şi vrednicia lor. Era unicul copil la părinţi, pe care, bineînţeles, voiau să-l vadă un bun gospodar la casa lui şi un sprijin de nădejde la bătrâneţe. Băiatul însă se simţea născut pentru altceva, mai bun. 
Iubea cartea, citise tot ce era de citit în micuţa bibliotecă a şcolii primare şi în aceea a bunului său învăţător, Savu Halbac. Dar, tocmai acum, la terminarea celor şapte clase, a intervenit un eveniment-cheie în viaţa copilului Traian Dorz, schimbându-i traiectoria existenţei sale.
A fost premiat la examenul de încheiere a celor şapte clase primare, susţinut la Beiuş în 7 iunie 1930. Răspunsurile la Religie au ieşit în evidenţă ca exemplare. Preotul care preda Religia i-a dat ca premiu special cartea „Corabia lui Noe”, de preotul Iosif Trifa, din Sibiu. Autorul era întemeietorul şi conducătorul pământesc al Mişcării Oastea Domnului, înfiinţată la 1 ianuarie 1923, la Sibiu, o mişcare de regenerare moral-spirituală a poporului român în graniţele ortodoxiei străbune. Cartea a fost o epifanie pentru proaspătul absolvent. Pe 8 iunie, în duminica Rusaliilor, terminând lectura cărţii, el a simţit că trebuie să-şi schimbe viaţa, aşa cum autorul, în final, o propunea fiecărui cititor.
Printr-o scrisoare adresată centrului Oastei din Sibiu, îl ruga pe Părintele Iosif Trifa să-l înscrie şi pe el în rândurile ostaşilor şi să-i trimită foaia „Oastea Domnului”, suplimentul duhovnicesc al săptămânalului Lumina Satelor. Ambele erau redactate de către preotul sibian.
Frecventarea cărţilor din biblioteca şcolii şi pe cele ale profesorului de religie care l-a premiat a avut două consecinţe importante asupra adolescentului. Prima era aceea că poate să aspire la ceva mai mult decât majoritatea tinerilor de vârsta lui şi deci să iasă din perimetrul vieţii rurale. Ca urmare, fără ştirea părinţilor se prezintă la examenul de admitere la Şcoala de Arte şi Meserii din Beiuş. Reuşeşte printre primii, dar tatăl său îi dă de urmă şi îi interzice să urmeze cursurile acestei şcoli. La fel păţeşte şi în urma reuşitei la Liceul Militar din Târgu Mureş. Sunt primele interdicţii care intervin în viaţa lui.
A doua consecinţă, şi cea mai importantă, a fost aceea că lectura cărţilor Oastei Domnului şi a foilor ei religioase i-a trezit pe nesimţite dorinţa şi disponibilitatea sufletească de a scrie el însuşi versuri spre slava lui Dumnezeu. El trimite primele sale încercări Părintelui Iosif Trifa, iar acesta, intuindu-i talentul şi evoluţia viitoare, i le publică în Lumina Satelor.
Acest exerciţiu creator însemna pentru el o descărcare şi o împlinire, în acelaşi timp. În spiritul ostăşiei, începe deplasările de misionar prin satele din jurul Beiuşului.


  • Activitatea jurnalistică
Când a împlinit vârsta de 18 ani, părinţii îl silesc să se căsătorească, crezândîntemeierea unei familii va pune capăt înclinaţiilor sale misionare. Dimpotrivă, situaţia familială se înrăutăţeşte. În lucrarea sa autobiografică Hristos - mărturia mea sunt înfăţişate aceste frământări care, în cele din urmă, sfârşesc prin chemarea pe care i-o face Părintele Iosif Trifa, în 1934, de a merge la Sibiu. Aici, alături de mentorul său, va începe o asiduă activitate publicistică, lucrând la redactarea periodicelor Oastea Domnului, Isus Biruitorul, Ecoul, Glasul Dreptăţii, Ostaşul Domnului etc. Tot la Sibiu îi va apărea şi primul volum de versuri, La Golgota. Din 1938 şi până în 1943, împreună cu învăţătorul Ioan Marini, va fi redactor la Oradea, la Cluj sau în alte locuri din ţară al publicaţiilor religioase: Ogorul Domnului, Viaţa Creştină, Misionarul Vieţii Creştine, Familia Creştină, precum şi al calendarelor-almanah ale acestora. N-a mai urmat nici o şcoală, dar va evolua spiritualiceşte ca un autodidact pe tot restul vieţii.
Timp de mai bine de şase decenii, Traian Dorz va fi unul din cei mai buni misionari ai Oastei Domnului, psalmist şi propovăduitor neobosit. Blestemul interdicţiilor a planat însă mereu asupra lui. Aproximativ optsprezece ani, părinţii şi soţia, care nu i-au înţeles această chemare, au iscat fel şi fel de oprelişti pentru a-l împiedica să-l vestească pe Iisus Hristos aşa cum cerea Biserica Luptătoare.


  • Prigoana comunistă
Începând cu anul 1948, când regimul ateist comunist a preluat puterea politică, suprimând libertăţile religioase, şi până la moartea sa, pe 20 iunie 1989, interdicţiile s-au permanentizat şi diversificat. Oastea Domnului, mişcare a ortodoxiei militante, a fost declarată „secta cea mai periculoasă” şi a fost scoasă în afara legii pentru că nu voiarenunţe la crezul ei creştin, ci, dimpotrivă, să-l menţină viu în conştiinţa credincioşilor Bisericii. De-a lungul existentei sale zbuciumate, presărată cu scurte pauze, poetul a totalizat peste şaisprezece ani de închisoare. În 1959, a fost condamnat la 17 ani de muncă silnică pentru întreaga lui activitate. Decretul de graţiere generală din 1964 îi va reda libertatea. Va fi însă supravegheat pas cu pas şi împiedicat sistematic să scrie şi să-şi manifeste convingerile sale. Domiciliile forţate, chemările inopinate la organele de Securitate îl vor ţine mereu într-o stare de alertă. Interdicţiile devin acum supărătoare şi umilitoare.
Pe baza ideologiei marxist-leniniste în vigoare după 1947, Comitetul Central al Partidului Comunist, care avea pretenţia să ia locul lui Dumnezeu în lume, a hotărât că numitul Traian Dorz, fiind un mistic retrograd, n-are dreptul să scrie, ba, mai mult, n-are nici un talent.
Astfel, mai bine de şaptesprezece ani şi alţi ani grei de presupusă libertate, poetul Traian Dorz a fost în mod continuu hărţuit, fără a putea fi oprit. În mod metaforic el a devenit, „o harfă spânzurată de-o streaşină de închisoare”.


  • Opera


    1. Poezii
În închisoare a scris, sau s-a gândit să scrie, fără să aibă posibilitatea materială de a-şi duce intenţia la îndeplinire, şi memorizând cele analizate, aproape 200 de poezii. În aceste condiţii neînchipuit de grele, cu multe sacrificii, lipsuri şi riscuri de tot felul, au fost create în închisoare şi lagăre de muncă forţată ori în precarele pauze de libertate, cele aproximativ 100 de titluri de lucrăr.
Unele volume din această vastă opera cuprind eseistică religioasă, meditaţii creştine, altele sunt nişte avântate pledoarii pentru păstrarea credinţei, iar altele, povestiri pentru copiii de toate vârstele. Poeziile sale totalizează un număr de peste 5000 de titluri, la care se mai adaugă 7000 de proverbe versificate, inspirate din înţelepciunea românească sau a altor popoare.
Din toată această operă, doar câteva volume de poezii au văzut lumina tiparului până în 1947. Creaţia poetică a acestor ani este strânsă în volumul Spre Ţara dragostei, apărut în 1947.


  • Activitatea de samizdat şi tipărirea operei în afara RPR/RSR
După 1948, timp de mai bine de patruzeci de ani, nu s-a tipărit în ţară nici o carte dorziană. Manuscrisele erau însă copiate cu mâna sau la maşina de scris, în clandestinitate şi în condiţii de mare risc. Existenţa acestor acţiuni dovedeşte cât de mare era setea după literatura creştină, şi în general cât de mare era ataşamentul românilor la ideea de libertate de opinie, după Cortina de Fier ridicată de puterea sovietică la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. La fel de primejdioasă şi ilegală era răspândirea operei prin benzi magnetice.
O parte din opera poetică a lui Traian Dorz a văzut lumina tiparului în străinătate, prin bunăvoinţa mai mult sau mai puţin dezinteresată ale unor credincioşi neoprotestanţi. Acceptul pentru tipărirea acestor lucrări a fost dat de către autor numai după ce repetatele încercări de publicare în România au eşuat.
Tipărirea în afara ţării a acestor cărţi a atras mânia autorităţilor comuniste care, în ciuda tuturor aşteptărilor, tocmai într-o perioadă de mai mare deschidere spre Occident prin relaţii economice şi culturale, în 1982, l-au arestat pe poet şi l-au condamnat la doi ani de închisoare pentru delictul de tipărire şi răspândire de literatură interzisă. Traian Dorz a fost însă eliberat după câteva luni, în urma intervenţiei opiniei publice din străinătate. Ajuns din nou în mijlocul fraţilor săi de credinţă, eroul creştin îşi va continua lupta cu şi mai multă dârzenie pentru apărărea adevărului şi pentru recunoaşterea legală şi de către Biserica Ortodoxă Romană a Mişcării Oastei Domnului .
La Golgota
Tema majoră a creaţiei dorziene o constituie Golgota, „izvorul neţărmuritei şi veşnicei iubiri”, şi biruinţa învierii lui Iisus cel Răstignit. Pentru unii, poetul ar putea să pară o liră monocordă: Iisus, Iisus, Iisus. Dar pe această liră, cântarea poetului ne face să simţim adâncimile inefabile ale credinţei. Aceasta, pentru că în Iisus, aşa cum ne spune apostolul neamurilor, „sunt ascunse toate vistieriile înţelepciunii şi ale cunoştinţei” (Col. 2, 2-3)şi de aici, îndemnul aceluiaşi apostol: „Iar peste toate acestea, îmbrăcaţi-vă în dragoste, care este legătura desăvârşirii” (Ibid. 3, 14 ).Iar dacă Dumnezeu este iubire, atunci înţelegem de ce acest poet este un cântăreţ înfocat al Iubirii. Din acest ocean fără margini izvorăsc toate apele creaţiei sale lirice. Realităţile vieţii şi ale istoriei, transfigurate şi primind aura veşniciei, devin pe harfa sa tot atâtea râuri care se reîntorc tot în el, găsindu-şi şi împlinirea, şi desăvârşirea.
Locurile noastre sfinte
În volumul Locurile noastre sfinte - o îmbinare fericită între poezie şi proză - locurile, evenimentele şi personalităţile istoriei româneşti nu sunt văzute doar sub aspectul lor real. Poetul scoate la lumina tocmai planul spiritual-metaforic al acestora, scoţând în evidenţă partea lor nevăzută, dar care devin accesibile prin ochiul credinţei, căci credinţa, conform celebrei definiţii pauline, este o „încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd”.
Astfel, toate aceste realităţi primesc o dimensiune hieratică, devenind nişte uriaşe fresce în catedrala istoriei noastre. Meşterul Manole, Avram Iancu, Tudor Vladimirescu, Horia, Alba Iulia, Târgu Jiu, Curtea de Argeş, Mureşul, Oltul, bisericile şi troiţele maramureşene, toate acestea se transformă în personaje sau în locuri emblematice ale spaţiului nostru mioritic, ducându-ne în final spre Patria de dincolo de zare, aşa cum se arată în aceeaşi digresiune a Sf. Paul legată de credinţă - patria pământească este o reflectare în oglindă a patriei cereşti. În acest fel, această carte-album se transformă într-un manual de educaţie a tuturor generaţiilor, autorul devenind un pedagog naţional.
Minune şi Taină
La fel de original în valenţele sale spiritual-morale este şi volumul Minune şi Taină, dedicat Maicii Domnului. Preacurata Născătoare de Dumnezeu, în viziunea poetului, este în acelaşi timp şi modelul de mamă pentru toate femeile din lume. Maica Domnului, aşa cum este ea înfăţişată de poetul transilvănean, trăieşte sub cerul românesc, în ţara aceasta din care a făcut o grădină a sa. De aceea şi gesturile sale, şi grija pentru Pruncul Sfânt ne aduc în faţa imaginea mamei după cea mai bună şi sfântă tradiţie a meleagurilor româneşti. Din acest unghi spiritual, poetul a „românizat” întreaga imagine a Maicii Domnului în cel mai nobil înţeles al cuvântului.


  • Privire generală asupra operei
Într-o vreme ca aceea a zilelor noastre, în care interesul pentru poezie scade tot mai mult, publicul găsind alte căi pentru a-şi hrăni şi desfăta sufletul şi chiar trupul, pentru a-şi satisface setea de frumos, poezia psalmistului bihorean încearcă a mişca inimile şi conştiinţele, de a le transforma, înnoindu-le, prin mesajul religios-ascetic al lui Iisus Hristos, Mântuitorul lumii.
Peste o mie din poeziile sale au fost asociate cu melodii adecvate, intrând astfel în biserici, în mănăstiri şi în alte medii religioase din ţară şi de peste hotare. Dovada ne-o oferă cea de-a opta ediţie a acestor cântări nemuritoare, ce apare sub titlul ,,Să cântăm Domnului,, .
Cu toate că poetul a cunoscut suferinţa pe toate treptele ei, el rămâne un poet al luminii, al iubirii, al credinţei şi smereniei. Versurile sale îmbracă expresia imnului şi a odei sau devin, când e cazul, o antiteză de mare putere artistică, puse în slujba lui Dumnezeu într-o lume în care cel rău se sileşte pe orice cale să împingă pe om la păcat, adică la desfigurarea sa moral-spirituală. Aşadar, aceste versuri au devenit nişte cântări luptătoare.
Traian Dorz a decedat în noaptea spre dimineaţa zilei de 20 iunie 1989.
Prin patosul ideilor, prin calitatea expresiei poetice, prin mesajul ei divin-uman, opera creată de Traian Dorz îl situează în constelaţia unor mari creatori ai sensibilităţii religioase, precum ieroschimonahul Daniil Tudor, Vasile Voiculescu, Radu Gyr, Nichifor Crainic, Vasile Militaru, Ioan Alexandru, iar prin conotaţiile mistice, de ce nu, şi cu Daniel Turcea . Într-un cadru cultural mai larg, caracterul religios-naiv al operei dorziene, cu metaforele şi imaginile ei, sugerează comparaţii cu poetul englez William Blake, sau pictorul olandez Van Gogh, pe când acesta din urmă încerca să păstorească pe minerii din regiunea belgiană Borinage.